Lucruri plăcute și lucruri dureroase

Se mai încheie un an…

Cu bune cu rele a fost un an din viața mea….

Și cu toate că vremea e cam urâtă, aseară am ieșit și m-am jucat în zăpadă cu prietena mea cea mai bună și cu cățelul. Și m-am simțit la fel ca atunci când mă jucam în vacanțele de iarnă petrecute la bunici. Și mi s-a făcut un dor nebun de acele vremuri (poate și din cauză că ascult muzică cam tristă și am devenit melancolică). Însă uitându-mă în oglindă la persoana care a devenit acel copil pot spune că sunt mândră. Am părinți minunați (cu ocazia asta vreau să le mai spun încă o dată că îi iubesc foarte mult), rude la fel de minunate, un cățel extraordinar, un iubit perfect și, numai eu puteam să mulțumesc și pentru asta, un dulap plin de haine:)

Mai în glumă mai în serios a fost un an bun, un an în care mi s-a oferit să fac ceea ce îmi place, un an în care am început acest blog, un an care a avut și multe momente în care am suferit dar, curios, chiar nu mi le aduc aminte.

Așa că, vă îndemn să gândiți retrospectiv la anul ce stă să treacă și, dacă doriți, să împărtășiți anumite momente care v-au rămas întipărite în minte, atât fericite cât și triste, ca să putem râde împreună sau, dimpotrivă, să suferim împreună.

P.S. Era să uit! Vă lansez o provocare: să îmi spuneți cu ce ați purta acest pardesiu, care apropo este și la promoție… Și dacă vă întrebați de ce, răspunsul este simplu: pentru că dacă lăsați o adresă de e-mail valabilă (pentru a vă putea contacta) pe data de 21 decembrie 2009 cea mai interesantă sau mai amuzantă combinație va fi premiată cu acest palton.Lăsați-vă imaginația să zburde nestingherită și vă rog, dragele mele doamne și domnișoare, nu fiți pudice:)

Logo

Tags: , , , , , ,

23 Responses to “Lucruri plăcute și lucruri dureroase”

  1. Ioana Padurache says:

    E f fain paltonul. Eu l-as purta cu pantaloni model p28 si bluza de matase model b112 si o pereche de pantofi cu toc mediu.

  2. Corinutza says:

    Nu prea ma pricep eu la moda dar incerc: fusta model 538C (pe crem), camasa model C90 (pe mov) si o pereche de cizme pana la genunchi fara toc.

  3. Magda says:

    Rochie tricotata model R111A

  4. sanda says:

    Pantaloni model 800s+bluza model mbp08

  5. mariuca says:

    sarafan model sr17

  6. valentina says:

    Eu l-as purta cu rochia tricotata model R123 si o pereche de botine cu toc foarte inalt:)

  7. Mioara Albulescu says:

    Compleu model C304

  8. Tatiana Ionescu says:

    Rochie model R40

  9. ancabarbulescu27 says:

    Pantaloni pană model PPM01
    Bluză model B97

  10. jeanettaborcea says:

    Alegerea mea este:
    Fustă model 603
    Cămașă model 028B

  11. mitrea_nicoleta says:

    Pantalonii de stofa model 563 si camasa cu broderie model C80 cred ca sunt alegerea perfecta pentru acest palton

  12. cristinahorea says:

    Imi place super mult rochia tricotata editie limitata model R079 de la Kinga Varga si cred ca s-ar potrivi cu acest palton pentru tinuta de Rev

  13. Bianca Dumitrache says:

    Eu m-as imbraca cu sarafnul model SR4, camasa model 450 si o pereche de cizme fara toc pana la genunchi si deasupra, bineinteles, pardesiulk.

  14. florentinamarculescu says:

    Eu propun o tinuta pt birou formata din rochie model 700n si acest palton

  15. Georgiana Firca says:

    Sarafan stofă model DC120

  16. feliciaionescu87 says:

    Rochie tricotată – ediție limitată – model R111A

  17. ioanadima8901 says:

    Imi pare rau pt toate doamnele si domnisoare care s-au chinuit sa faca combinatii pana acum, insa eu am cea mai tare combinatie:
    As purta acest palton doar cu o pereche de dresuri cu banda si un portjartier super hot si cizme sau botine sau pantofi cu toc foarte foarte inalt si asa m-as prezenta la usa iubitului meu:)

  18. costealaura85823 says:

    :) ))

  19. costealaura85823 says:

    am uitat sa propun si combinatia mea:
    Bluză model 390418
    Fustă model 602S

  20. Petrache Manuela says:

    Fustă model 604 si Cămașă model C105

  21. yelena_80 says:

    Eu l-as asorta la rochia model R39

  22. Fainel Oana says:

    Rochie model R104

  23. marinescu diana says:

    Eu as purta in seara Revelionului acest palton cu rochia model R26